Tersamonia

Tersamonia

Povestea Tersamonia începe în 2013, când pasiunea pentru vin, ceai şi cafea a luat forma unui fluture.

Acesta stătea cuminte între paginile unui plan de afaceri mai vechi al surorii mele care împreună cu un prieten doreau să-şi deschidă o crescătorie de Șinșile, o idee exotică, îndrăzneaţă şi bănoasă pentru perioada respectivă. Dar viaţa a avut alt plan pentru ei iar această idee a fost amânată şi apoi abandonată.

Sora mea Mihaela este de un pozitivism ieşit din comun, îi place să fie înconjurată de iubire şi frumos, iar unul din simbolurile ei preferate este fluturele.

tersamonia logo story

Fluturele este foarte admirat în rândul amerindienilor şi este considerat un simbol al păcii şi al bucuriei. Astfel de multe ori, durata scurtă de viaţă este asociată cu evoluţia spirituală umană. Lecţiile vieţii noastre sunt experimentate de multe ori prin prisma unor situaţii şi trăiri dificile, dar care mai apoi se dovedesc a fi benefice pentru evoluţia sufletului.

După îndelungi discuţii am ajuns la concluzia că aveam nevoie de o transformare. Ceva din mine începea să îşi dorească ceva diferit. Atunci când povesteam despre transformare, una dintre imaginile care îmi apar în minte, este cea a fluturelui – o creatură care personalizează frumuseţea şi care ne încântă mereu sufletul prin gingăşia şi coloristica sa.

Aveam o dorinţă nestapânită de a mă hrăni. Aceasta s-a manifestat printr-o nevoie de a citi cărţi despre vin, de a viziona documentare, de a participa la diverse cursuri  şi târguri de specialitate care să mă ajute în evoluţia personală.

Pasiunea mea pentru vin s-a completat de cea a surorii mele pentru ceai si al cumnatului meu pentru cafea.

Daca vinul este terapia simţurilor şi a bunei dispoziţii, luaţi în considerare esența ceremonialului ceaiului ce este de natură spirituală și presupune o anumită stare sufletească din partea participanților, iar cafeaua are nenumarate efecte pozitive asupra organismului. Toate acestea sunt simbolizate în logo-ul Tersamonia. Creatia poarta semnatura lui Ciprian Biclineru Graphics & Photography.

Aflaţi mai multe pe Facebook şi Site.

Indiferent ce faci în viaţă, va fi nesemnificativ. Dar e foarte important să o faci. – Mahatma Gandhi


Suntem o echipă tânără şi avem ca pasiune vinurile bune şi rafinate.

Din această pasiune a luat naştere dorinţa de a împărtăşi cunoştiinţele noastre şi produse de calitate.

Serviciile noastre sunt:

‘Wine delivery’ – Mesajul nostru pentru tine este „Noi aducem vinul la tine acasă! 

‘Weekend în vie’ – Vă oferim cea mai frumoasă zi unde vinul este rege. Învăţăm despre vin, degustăm multe soiuri de vin, vizităm crame şi podgorii şi nu în ultimul rând ne facem prieteni noi şi experimentăm.

‘Atelier de vin’ – Cel puțin şapte  motive pentru care ar trebui să participi la atelierele noastre:


    _MCB6685 Crişan Magdalena –  sommelier