La fel ca şi vinul, oamenii se nasc, trăiesc şi se sting; însă important este ceea ce lăsăm în urma noastră, să facem în aşa fel încât paşii să nu ne fie şterşi, uitaţi de vreme şi suflaţi de adierea vântului către văzduh. Ne naştem cu anumit destin, cu o menire ce o vom descoperi mai devreme sau mai târziu.
Mi-a plăcut dintotdeauna liniştea şi prietenia cu mine însumi căci mi-am dat seama că asta este cea mai bună companie încât să-ţi poţi aduna gândurile pentru a forma o puternică forţă interioară care la un moment dat va exploda în milioane de bucăţi spre bucuria celor din jur. Această forţă numără zâmbete, căldura, afecţiune, iubire, dragoste şi vorbe bune pentru liniştea semenilor. Păstrez în minte şi suflet doar lucruri frumoase, adieri calde vânt, miresme proaspete de flori, mângâierea catifelată a mamei, îmbrăţişări pătimaşe, priviri luminoase spre cerul înstelat.
Trăim pe pământul ce ne oferă roadele sale minunate, pline de culoare, forme, gust, aşezare, măreţie, seva. El ne oferă fără de oprire tot ce are mai bun, iar noi în schimb îi dăm toată grija noastră.
Pe dealurile unde ia naştere viţa de vie descoperim diverse forme ale fructelor, frunzelor, corzilor. Creatori plini de inspiraţie şi sublim pun suflet în fiecare picătură ce se va naşte din pământ şi apoi din mâinile sale. Din viţa de vie porneşte totul, este copilul care la maturitate îşi va arata fora mandria si maretia, creându-se aceasta legătura strânsă ce va face ca omul şi natura să fie cei mai buni prieteni la bine şi la rău să se susţină, să dea totul unul pentru altul şi unul cu altul pentru a naşte încântarea pe chipul degustătorului şi a omului simplu căruia îi va aduce un dram de strălucire ce îi va cuprinde trupul, sufletul şi mintea. Totodata îi va aduce inspiraţie şi putere pentru ca la rândul său să dăruiasacă din minunile sale şi celorlalti.
Opere de artă, piese de teatru, versuri cu tâlc, pânze frumos pictate, muzică înălţătoare, toate reprezinta trecutul, prezentul şi viitorul pentru puiul de om ce va veni pe lume din unirea acestor iubiri. Transformati efemerul in etern !
Aşa cum fiinţa umană are nevoie de condiţii pentru a se dezvolta frumos, pentru a arata lumii talentul creativ, aşa vinul tânjeşte după linişte, temperatură, umiditate şi luminozitate favorabila, poziţie stabilă în aşteptarea momentului când se va întâlni cu cele patru simţuri umane, când plenitudinea aromelor izbucneşte, când natura transmite pe calea papilelor gustative esenţa vieţii, bucuria de a descoperi senzaţii noi şi vechi. Astfel eşti aruncat în trecut, căci îţi revine în minte amintirea tatălui ce îţi oferea să guşti din prima recoltă de agrişe, când te urcai în copac şi furai cireşe moi şi zemoase, mâncând pe săturate, când în dimineaţa de iarnă savurai o ceaşcă de infuzie de flori de tei cu miere.
Deschizi ochii şi realizezi că întreaga ta viaţă se transpune într-un pahar cu vin, căci simţi un iz de flori de camp în timp ce alergi să prinzi un fluture gingaş, ca apoi să atingi petalele catifelate ale unei margarete. Realizezi că nici o altă licoare nu te plimbă prin viaţă, simţuri şi sentimente aşa cum o face vinul. Acesta apropie oamenii, ascultă, simte şi creează în jurul său o lume în care se formează un lanţ ce cuprinde OMUL – NATURA – DIVINTATEA.
Un lanţ din care nu lipseşte nici o zală, se deschide odata cu naşterea vinului, creşte odata cu evoluţia sa şi se închide odata cu stingerea licorii lui Bachus.
Apoi aşezăm şiragul de zale cu grija în cămara cu amintiri şi trofee, având grija să ne amintim de cei dragi adunaţi în jurul poveştii vinului, alături de bucate şi retete transmise din generatie în generaţie.
Faceţi loc în cutiuţa cu ‘’bijuterii’’ cât mai multor şiraguri de perle ale naturii creatoare.
Noroc!
Magdalena Crisan. 09.02.2014