Piața vinului din Brașov
Am menționat în articolele precedente că vinul are un rol esențial în viața noastră. Vinul este un aliment, stimulează creația artistică și literară, are calități terapeutice… , dar să nu uităm un lucru pe cât de simplu pe atât de esenţial că vinul este destinat consumului uman, consumatorul trebuie să ajungă la el, și nu poate face acest lucru decât prin intermediul pieței, ca orice alta marfă.
De când am trecut la economia de piață, vinul se supune regulilor generale ale acesteia, adică ia contact cu cererea și oferta.
Producția este în creștere, numărul de producători de asemenea, magazinele specializate si restaurantele sunt tot mai multe, dar cum creștem consumul in favoarea vinului când pe piață sunt și alte băuturi ca: bere, spirtoase, răcoritoare, etc? De altfel concurența pe piața vinului a crescut semnificativ.
Față de produsele create la nivel industrial unde adaptarea la cerințele pieței se poate face rapid, în cazul viței de vie adaptarea la cerințe se face mult mai greu. Intervin considerente ca efort financiar, timp, concept etc.
Pentru a înregistra succes în vânzări, atât producatorul cât și comerciantul trebuie să țină seama de următoarele elemente:
Am întrebat-o pe Doamna Daniela GIOL, Director Directia Învățămant, Formare Profesională – Camera de Comerț și Industrie – Brașov dacă pe partea de formare se înscriu suficienți cursanți încât să satisfacă cererea din piață, citez: ‘’Nu, deoarece fluctuaţia de personal din domeniul HoReCa este foarte mare, iar patronii de restaurant şi/sau hoteluri înscriu destul de puţine persoane din cadrul personalului propriu, la cursurile de calificare, perfecționare sau specializare. ‘’
Studiul realizat de Agenția Metropolitană Brașov împreună cu revista Forward Brașov și agenția Brandberry m-au facut să înțeleg ce se întamplă pe piața locală.
Primele cinci Branduri de Vin din România votate în ordine crescătoare au fost Cotnari (1990), Cramele Recaș (1991), Murfatlar (1943), Vincon (1949) și Jidvei (1949). De aici rezultă că actualul consumator încă îndragește producătorii din timpul regimului comunist sau de imediat după. Toți cei enumerați mai sus au continuat să se dezvolte și merită toate aprecierile.
De unde putem achiziționa vinurile produse de cramele de mai sus dar și altele?! Magazinul Chic Shop, Terroirs Boutique du Vin, Le Sommelier, Barrique, Wine and Gift Boutique, Kronstadt Gifts, The Liquor Store s.a. Constat cu bucurie că segmentul este în creștere.
Acum tot studiul de mai sus ne arată și cât de des ies brașovenii la restaurant? *10% din chestionați de 2-3 ori pe lună. Dacă vă întrebați unde?! În primele cinci sunt trei restaurante din Grupul Sergiana, completat de Restaurant Club Belvedere – Aro Palace și Belvedere.
Noile locații din Brașov pentru a se menține printre favoriți au nevoie de personal calificat si permanent instruit, de o poziționare precisă pe piață pentru a fi atenți cu cererea și oferta, de fi competitivi, inovatori, realiști, de a urmări trendul atât pe partea de food cât și pe partea de vinuri, de a fi constanți pe partea de servicii și produse de calitate.
Sursa: Viorel Stoian, Marea Carte a Degustarii Vinurilor