Având în vedere că odată cu trecerea echinocțiului de primăvară gândul mi-a zburat involuntar la natura renascută ce ni se dezvăluie cu multe flori în jur, iarba proaspăt încolțită și miresme îmbietoare, nu putea să nu mi se facă poftă de rose.
În luna martie femeia este cea care se află în centrul atenției, însa rose-ul nu este doar pentru doamne și domnișoare ci este consumat cu mândrie și de domni. Astfel îmi vin în minte vorbele lui Socrate :
‘’ Vinul ne umezește sufletul, ne adoarme suferința și trezeste în noi sentimente binevoitoare.’’
Vinul roșu ne uimeste cu forța sa, dar nu uitați că rose-ul ne aduce mângaiere. Este ceea ce avem nevoie odată cu trecerea de la iarnă la primavară. Ce frumos este peisajul când avem în pahar vin rose, ne pune zâmbetul pe buze, inima se deschide, fața ni se luminează.
Când mă gândesc la rose, îmi vin în minte cele mai frumoase metafore, căci rose-ul este tânar, proaspăt, vivace, impetuos, ușor, plutitor, discret, fin, elegant, armonios, etc.
Cu o paletă coloristică atragatoare, de la rose coral, rose somon, la rose foiță de ceapă. Vinurile rosé sunt perfecte pentru a fi consumate primăvara și vara.
Atunci când vorbim de producerea de vin rosé din struguri roşii, odată ce strugurii sunt culeşi şi zdrobiţi, aceştia sunt puşi la macerat cu tot cu pieliţă, la fel ca atunci când facem vin roşu. După ce au stat la macerat aproximativ 8-10 ore, la temperatură controlată, pieliţa poate fi înlăturată mai devreme sau mai târziu, în funcţie de densitatea, aromele fructate şi profunzimea culorii pe care le dorim de la rosé-ul nostru. Culoarea unui vin rosé poate varia în nuanţe, în funcţie de pigmentul din pieliţa strugurilor: de la un rosé somon, până la un roşu mai deschis.
O alta metodă de producere a rosé-urilor, numita „Saignee”, presupune vinificarea strugurilor ca și în cazul vinurilor roșii (cu contact mai lung între must și pielițe), numai că, într-o primă fază, o fracție din mustul obținut din aceeași struguri, care nu a apucat să acumuleze culoare, se separă, după care este folosită pentru a dilua culoarea vinului roșu, pâna la nuanța dorită.
Prima parte a selecției de Rose-uri din 2015 constă în:
– Liliac Rosé, Rose de PetroVaselo, Viile Metamorfosis Rose, Cameleon Pink, Halewood Wines Floare de Lună Rose, LacertA Rose;
Aceasta a fost ordinea degustarii:
- Liliac Rosé Pinot Noir – Un vin elegant cu o culoare roz – somon. Aromele subtile de zmeură și gustul proaspăt de fructe de pădure fac acest vin încântător pentru nopțile lungi de vară. A fost primul degustat si s-a facut remarcat printer fanii acestui soi feminin.
- Rose de PetroVaselo – aromele trec ca o adiere blândă, fiind delicat și în același timp vioi datorită aciditatii ridicate. Nasul complex amintește de pomelo și caisă pârguită.
- Viile Metamorfosis Rose – Vinul prezintă o culoare roz deschis cu nuanţe trandafirii şi dezvăluie arome delicate de fructe roşii, cireşe şi căpşuni. La gust este catifelat dar cu o prospeţime revigorantă şi o intensitate aromatică plină de fructuozitate. A fost creat din trei soiuri de struguri, Merlot, Fetească Neagră şi Pinot Noir. Volumul alcoolic se resimte puternic.
- Cameleon Pink – Vin obținut prin vinificarea în rose a strugurilor de Shiraz, cu aroma de capșuni și nuante exotice specifice soiului. Gustul este vioi și echilibrat, restul de zahar asigurându-i rotunjime
- Halewood Wines Floare de Luna Rose – vinificat din Fetească Neagră prezintă note ce aduc a flori de primavară, capșuni și grapefruit roșu. Postgust prelung, bogat și consistent. Nou în gama acesta.
- LacertA Rose din Blaufrankisch – se remarcă prin discreție, finețe și eleganță. Bine răcit, poate fi însoțitorul de încredere al unui pranz ușor, care îi pune în evidență aromele de rodie și cirese albe. Corpul zvelt și aciditatea ridicată îl fac ideal pentru consum într-o dupamasă caldă.
Dupa atâtea trăiri și emoții regăsite în rose-urile descrise mai sus, vă dezvalui TOP-ul generat după degustare.
-
Rosé de PetroVaselo
-
Halewood Wines, Floare de Luna Rosé
-
Liliac Rosé
-
LacertA Rose
-
Viile Metamorfosis Rose
-
Cameleon Pink
Acum nu va mai rămâne decît sa ascultați alături bineînțeles de un pahar cu vin melodia extraordinarei – Edith Piaf – La Vie En Rose
Mulțumim Chef Arnie pentru bufetul excepțional pregătit.
Mai multe imagini de la degustare aici: Click pentru poze.